Descrierea proiectului

Fundamentarea proiectului şi rezultatele scontate

Proiectul “Schimb de bune practici în educație și cercetare” a fost formulat în concordanță cu nevoile identificate în domeniul specific al cercetării academice și al schimbului de expertiză, precum:

  • atingerea standardelor comunitare din domeniul educației, formării și cercetării academice este determinată de accesul la resurse educaționale și umane comune, precum și la capacități administrative semnificative.
  • contribuția reală la dezvoltarea Spațiului European al Educației se poate realiza doar cu ajutorul cooperarii între instituțiile academice.
  • cooperarea în domeniul educației și cercetării reprezintă singura alternativă reală și durabilă prin intermediul căreia crește semnificativ posibilitatea de accesare a fondurilor puse la dispoziție de către UE.
  • identificarea unor soluții practice la provocările apărute în mediul academic se poate realiza doar printr-o abordare interculturală și interdisciplinară.
  • prin expertiza în domeniul educației, cercetării și formării academice și prin statutul de membru în cadrul uneia dintre cele importante alianțe universitare (CIVIS), Universitatea din București are capacitatea umană și logistică să susțină procesul de dezvoltare durabilă al mediului academic din Republica Moldova și de racordare la principiile promovate în acest domeniu la nivel comunitar.


Planul de activități

Management și coordonare

  • Coordonarea echipei de proiect şi asigurarea legăturii între parteneri, planificarea şi coordonarea întâlnirilor de lucru.
  • Coordonarea acţiunilor proiectului conform graficului de activităţi, definirea structurii organizatoric şi a metodologiei de lucru.
  • Gestionarea, alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare, materiale, umane şi de timp.
  • Comunicarea eficientă și colaborarea cu toți experții implicați în proiect, în funcție de necesități.


Activităţi de documentare și dezbatere între aplicant și grupul-țintă al proiectului

  • Vizită de documentare a experților de la Universitatea de Stat din Moldova – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială la Universitatea din București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
  • Organizarea unei activități de tip masă rotundă la Universitatea din București.


Dezvoltarea unui site al proiectului

  • Prin realizarea acestuia, Universitatea din București va promova proiectul, va facilita accesul beneficiarilor la activitățile care le sunt destinate, urmând a fi postate periodic informații cu privire la indicatorii îndepliniți.


Formare şi informare

  • Împărtășirea de bune practici din partea a 2 experți din cadrul grupului-țintă, în cadrul unei întâlniri de lucru care va avea loc la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
  • Organizarea a 5 workshop-uri cu durata de 10 ore fiecare, destinate cadrelor universitare, studenților și doctoranzilor din Republica Moldova, în vederea abordării unor teme specifice cercetării academice, în format online (100 de participanți)
  • Etică și integritate academică
  • Diversitate și incluziune în cercetare și educație
  • Scriere academică
  • Promovarea nediscriminării în mediul academic
  • Metode inovative în educație și cercetare


Activităţi de promovare și diseminare

  • Conferința de deschidere și promovare a proiectului, organizată la Universitatea de Stat din Moldova – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială
  • Conferința de închidere a proiectului și diseminare a rezultatelor, organizată la Universitatea de Stat din Moldova – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială.